"Tarkovski în 2012" - Revista presei (9)

Andrei Tarkovski în vizită prin București

Autor Mihai Cernea 03/12/2012 · 

Pe când aveam vreo zece ani, o văd pe mama cum intră în casă de la muncă, foarte surescitată că pe unul dintre posturile TVR vor da „Stalker”. M-am uitat, bineînțeles, ca un copil curios la ea, neînțelegând de ce pronunța greșit cuvântul „stalker” în engleză, și ca un plod răsfățat ce eram am purces imediat să o corectez. Și-atunci am aflat că și rușii fac filme, ba chiar că acele filme, spre totala mea dezamăgire, nu erau cu Bruce Willis. Și tot atunci am auzit prima dată de Andrei Tarkovski.
Ca să-nțelegeți de ce era maică-mea așa de fericită că se dădea Tarkovski la TV, trebuie să vă amintiți cum era lumea înainte să avem internet până și-n capacele de la WC. În vremurile acelea grele nu puteam să descărcăm, legal sau ilegal, orice-aveam chef să citim sau să vedem. Trebuia ori să prindem filmul la televizor ori, pentru ăi mai șmecheri dintre noi, să comitem piraterie cu casete video goale. Ceea ce a fost exact ce au făcut ai mei la timpul respectiv, că doar un Tarkovski nu găseai pe toate drumurile.

Un film cu care să stai de vorbă
Vă dați seama că am încercat și eu, atunci, la zece ani, să mă uit la „Călăuza” alături de părinții mei, dar am renunțat repede. Nu-mi dădeam seama ce e aia „științifico-fantastic” fără nave spațiale, Picard sau ăla negru de respira greu cu sabie laser, așa că m-am lăsat păgubaș și m-am întors la computer.
Mult mai târziu aveam eu să-mi dau seama de ce erau ai mei atât de fericiți că urmau să tragă pe casetă video „Călăuza”, când l-am văzut pe bune, cu o minte ceva mai educată. A fost, trebuie să recunosc, fascinant să mă uit la un film care să-mi producă atât de multă plăcere vizuală, dar care e capabil ca prin poezia de imagini să-mi transmită și niște teze tari despre fericire și despre lume în general, care să mă trimită la reflecție. Îți oferă tot felul de posibilități interesante, precum aceea de a fi fanul unei pelicule cu care nu ești de acord. De exemplu, „Stalker” rămâne unul dintre filmele SF preferate, în ciuda faptului că sunt într-o profundă opoziție cu mesajul transmis de vestita scenă cu paharele și telechinezia de la final.

Zilele „Tarkovski în 2012”
Ei bine, dacă azi nu ne mai putem bucura la fel ca părinții mei când se difuzează un film bun la televizor, o dată pentru că putem lua orice de pe internet, dar și pentru că, oricum, TVR Cultural nu mai există, avem totuși șansa să ne bucurăm când avem parte de evenimente de anvergură. Săptămâna aceasta, mai exact între 4 și 7 decembrie, au loc, la București, Zilele „Tarkovski în 2012”, o serie de lansări de carte, expoziții foto și vizionări de filme, care au rolul de a celebra 80 de ani de la nașterea regizorului rus. Toată tărășenia are loc la Muzeul Național al Țăranului Român și la Cinemateca Eforie.
Din punctul meu de vedere, cele mai interesante momente pe care le oferă evenimentul sunt vizionarea, în premieră, a variantelor originale ale filmelor „Patimile lui Andrei” (Andrei Rubliov), miercuri, de la ora 19, la Cinemateca Eforie, și „Solaris” (nu varianta slabă cu George Clooney), joi, tot de la ora 18:30 şi tot la Cinemateca Eforie. Nu sunt de ignorat nici documentarele care vor rula pe tot parcursul acestei săptămâni și nici simpozionul internațional „Tarkovski în 2012”, unde veți putea auzi tot felul de specialiști din România și de-afară vorbind despre opera regizorului preferat al lui Ingmar Bergman (dacă nu știați).
În concluzie, sfatul meu este să încercați să vă faceți puţin timp săptămâna viitoare și pentru Andrei Tarkovski, mai ales că o să aveți, în fine, ocazia să bateți la cap critici de film cu teoria voastră asupra înțelesului ascuns al lui „Solaris.”

Sursa: http://www.academiacatavencu.info/cultura/andrei-tarkovski-in-vizita-prin-bucuresti.html