Bun venit!

Asociaţia ORANTE promovează cultura cu deschidere spre spiritualitate, arta şi cultura creştină, în scopul creării unor punţi cât mai fecunde dintre tradiţie şi modernitate, civilizaţie urbană şi rurală, Orient şi Occident, pentru îmbogăţirea şi activizarea profilului lăuntric al omului contemporan, confruntat cu cele mai rapide şi profunde schimbări din istorie.

Sustineti Asociaţia Orante, CUI 27018425, cont IBAN R042BTRLRONCRT0487550001, deschis la Banca Transilvania, Ag. Basarabia, Bucureşti, SWIFT: BTRLRO22


miercuri, 12 decembrie 2012

"Tarkovski în 2012" - Revista presei (5)


expoziţii — 06 December 2012
Sursa: http://www.danap.ro/sacrificiul-lui-tarkovski-in-viziunea-laylei-alexander/
 
sacrificiul lui tarkovski, în viziunea laylei alexander
Am cunoscut-o ieri pe Layla Alexander-Garrett, o femeie blondă, înaltă, frumoasă cândva. Plină de vioiciune şi drag de a povesti. Rusoaică de origine, a studiat istoria filmului la Stockholm, iar acum e cetăţean britanic.
Pe durata filmărilor pentru Sacrificiul, Layla a fost traducătoare de platou, secretară, om bun la toate. Andrei Tarkovski avea încredere într-un singur om, Layla, cea care ştia să-i suporte toanele, îi înţelegea nemulţumirile şi îl ajuta, după puterile ei, în căutările artistice dificile.
Fotografiile făcute de ea pe platou, în timpul filmărilor, repetiţiilor sau în scurtele răstimpuri de relaxare între două cadre-secvenţe alcătuiesc o cronică fotografică cu valoare istorică. Un making-of al Sacrificiului lui Tarkovski.
Cel mai important lucru, indiferent ce s-ar întâmpla, este să nu ieşiţi din caracterul personajului! Şi de asemeni, fiecare să rămână la locul lui, altfel riscaţi să ieşiţi din cadru, întrucât camera se mişcă încontinuu!” spunea regizorul rus, obsedat de pregătiri şi repetiţii, cramponat cu încăpăţânare de fiecare detaliu dintr-un cadru anume.
Dacă nu ajungea la un consens asupra compoziţiei unui cadru cu Sven Nykvist – directorul de imagine “împrumutat” de la Ingmar Bergman pentru filmul Sacrificiul – Tarkovski întrerupea filmarea. Dacă sticla de şampanie pe care regizorul obişnuia să o spargă la botezul unei noi scene nu se spărgea (din întâmplare), întrerupea filmarea. Eventual renunţa la locul “de rău augur” şi căuta altul. Dacă pe platoul de filmare îşi făcea apariţia un cal sau un câine de pripas, Tarkovski, mare iubitor de animale, întrerupea filmarea… pentru a răsfăţa patrupedul minute în şir.
Celebra secvenţă a incendiului nu putea avea duble. Casa fusese construită special, timp de 4 luni”, spune Layla. “Filmarea a fost pregătită cu multă minuţiozitate. Tarkovski a avut un presentiment, ceva nu o să funcţioneze. Şi aşa s-a întâmplat. Filmarea a eşuat. Dar casa arsese din temelii. Muncitorilor le-a luat doar patru zile să o construiască la loc, presaţi de regizor. Tarkovski a adăugat încă o şină de traveling pentru a doua filmare. Secvenţa incendiului este cea mai lungă din istoria cinematografiei.
Layla povesteşte despre cele 4 planuri de interpretare a filmului Sacrificiul sau despre visele nocturne ale lui Tarkovski  - care erau incluse ulterior ca scene noi în script -, cu aceeaşi dezinvoltură cu care relatează amănunte anecdotice, unele picante, din timpul filmărilor.
La început, Sven Nykvist era foarte contrariat pentru că regizorul obişnuia să studieze cadrul prin obiectiv, povesteşte Layla. “Ce faci, îmi iei munca? Asta-i treaba mea!” se ofensase Sven, “Tarkovski l-a liniştit, explicându-i: Nu pot vedea lumea filmului meu până când nu văd cadrul cinematografic prin obiectiv.
Povestea insulei Gotland este extraordinară”, îşi aminteşte Layla. “Tarkovski descoperise locul ăsta de filmare, pe o insulă (Gotlandia) care aparţine Suediei, dar este foarte aproape de Rusia. Andrei era îndrăgostit de peisaj, de rezervaţia de păsări de acolo, ţinea să filmăm în locul respectiv, dar suedezii se opuneau pentru că-l considerau pe Tarkovski un sadic. Erau speriaţi că le va distruge rezervaţia, va ucide păsările, aşa cum dăduse foc bisericii din Andrei Riubliov.
Layla Alexander ar tot povesti despre Tarkovski. Întâlnirea cu el i-a marcat felul de a înţelege arta filmului şi traiectoria profesională, personală.
Expoziţia prezintă doar câteva dintre fotografiile (reproduceri la rezoluţie foarte bună) făcute în timpul filmărilor la Sacrificiul. Restul au încăput în cartea “A Photographic Chronicle of The Making of The Sacrifice”, semnată Layla Alexander-Garrett.
Despre expoziţie, şi altfel…
N-am reuşit să înţeleg de ce Zilele Tarkovski au fost atât de slab mediatizate. Pe site-ul MŢR nu există niciun program oficial al evenimentelor, iar cele câteva surse online care au postat referinţe despre Zilele Culturii Ruse în România se contraziceau în privinţa orelor de difuzare ale filmelor, expoziţiilor, simpozioanelor. Şi organizarea a lăsat de dorit. Am ajuns la sala Acvariu a MŢR cu puţin înainte de ora 14.00 când trebuia să înceapă vernisajul expoziţiei. Se strânsese deja lumea, fotografii stăteau cu aparatele pregătite, studenţii de la UNATC fremătau nerăbdători, rusofonii schimbau impresii în limba lui Gorki. Un bărbat, probabil mai grăbit, a avut inspiraţia să întrebe pe cineva de-al casei ce se întâmplă. Ni s-a răspuns că vernisajul începe la 15.00. Ce, nu ştiaţi? A scris doamna Dulgheru pe blogul dânsei, ne-a replicat o doamnă, altfel binevoitoare, presupunând că ştim cu toţii cine este doamna Dulgheru. Într-un final, invitaţii şi-au făcut apariţia în grabă pe la 14.30, discursurile şi traducerile au început peste încă zece minute. Şi tot ce a urmat a fost privat de vreun aer festiv sau intim-admirativ datorită vânzolelii şi a zgomotelor de fond generale. O echipă de muncitori căra, cu icnete, piese grele de mobilier prin sala Acvariu, printre vizitatorii expoziţiei. Alţi angajaţi ai MŢR rupeau cu hârşt! afişe vechi de pe uşi şi lipeau altele noi. Amatorii de cărţi urcau la Cărtureşti şi discutau cu librarii, în gura mare… O nebunie!
Mulţumesc, Layla pentru prezentarea frumoasă.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu