Am fost la festivalul Tarkovski
“Filmele ajută oamenii să fie fericiți” spunea odată marele maestru Andrei Tarkovski.
Anul acesta aniversăm
80 de ani de când cel care avea să fie cunoscut drept “regizorul
sfârșitului de mileniu” a pășit în această lume, cu o misiune specială,
am putea spune: aceea de a o face mai bună prin arta sa.
Foto – Layla Alexander Garett
Așadar, Zilele
Filmului rus au inclus în programul lor și Zilele Tarkovski, un
eveniment inițiat de Asociația Orantes, în care numeroși critici de artă
din România, admiratori, studenți dar și simpli spectatori au avut
acces la capodoperele marelui
regizor, unele dintre
ele prezentate chiar în varianta necenzurată de regimul comunist,
variante nedifuzate până în acest an nicăieri în lume.
După ceremonia de
deschidere, ce a avut loc marți, 4 decembrie la Muzeul Țăranului Român,
au urmat, în aceeași locație simpozioane, colocvii, o masă rotundă,
lansări de carte, lansarea unei expoziții inedite, realizate din
fotografiile făcute de traducătoarea regizorului în timpul filmărilor
din Suedia, la ultimul film al regizorului și, la Cinemateca Eforie,
vizionări de filme documentare și artistice.
Primul colocviu
despre viața și opera lui Andrei Tarkovski a debutat cu o mică festă din
partea microfonului. Domnul Costion Nicolescu a deschis (după
rezolvarea micii probleme) discuția cu un monolog impresionant din toate
punctele de vedere: extrem de documentat în legatură cu profunzimile
mesajului lui Tarkovski, foarte bine raportat acest fenomen la alte mari
nume ale cinematorgrafiei și… de o vastitate temporală incredibilă.
Acest ultim fapt i-a nemulțumit teribil pe criticii și jurnaliștii
veniți să asculte mărturisiri ale invitaților străini – ale Marinei
Tarkovskaia (sora regizorului), ale traducătoarei regizorului – Layla
Alexander Garett și prezentarea domnului Aleksandr Gordon, soțul
Marinei, bun prieten al lui Tarkovski și un reputat critic de film.
După
o oră și mai bine în care au ascultat cuminți, câțiva membri ai
auditoriului s-au ridicat din scaune revoltați, cerând să li se permită
să adreseze întrebări acestor invitați.
Însă micile probleme
nu s-au oprit aici, limba rusă punând probleme atât publicului, cât și
traducătoarei, care era evident depășită de complexitatea limbajului.
Imediat ce am depășit
aceste mici neplăceri (datorită doamnei Elena Dulgheru – critic de film
și organizator principal, care a preluat sarcina traducerii), ne-am
putut bucura de relatările inedite despre viața lui Andrei Tarkovski și
chiar să aflăm unele mici picanterii din viața sa. De pildă, prietenul
și partenerul său de platou, Aleksandr Gordon, spune că regizorul era
cam “golan” în tinerețile sale, el maturizându-se complet abia după
terminarea facultății, când a început lucrul la primul său film mai
amplu– “Copilăria lui Ivan”.
Sora sa, Marina, îl
descrie ca pe un copil bun, dar sprinten și extrem de agitat, căruia îi
plăcea la nebunie să deseneze și îi plăceau versurile, fiind legat
foarte mult de atmosfera spirituală în care a crescut.
Impresionați de
deschiderea celor trei apropiați ai regizorului, criticii și admiratorii
au mers mai departe cu întrebările lor; astfel discuția a fost preluată
de Dmitri Salînski, critic de film, doctor în istoria artei, regizor și
scenarist la rândul său și un rafinat cunoscător al artei lui
Tarkovksi. El a povestit în amănunt despre tehnicile minuțioase de
montaj ale acestuia, dar și despre viziunea sa deosebită și felul în
care percepea tot ce se întâmplă pe platoul de filmare: numai și numai
prin ochiul camerei. De asemenea, maestrul avea și superstitiile sale,
despre care am aflat în cel de-a doilea simpozion, de la traducătoarea
lui, el nesuportând întrebări despre felul în care plasa anumite
obiecte, aparent fără utilitate, în unele cadre.
Dacă v-am făcut cât
de cât de puțin curioși, încercați să vedeți măcar unul dintre celebrele
sale filme : Andrei Rubliov, Solaris, Călăuza, Nostalgia…
Deși publicul larg de
azi nu este, cel mai probabil, obișnuit cu astfel de artă, ca cea a lui
Tarkovski, este totuși una dintre cele mai pure forme ale ei ce merită
măcar experimentată, dacă nu integrată în viața de zi cu zi a unui
consumator de frumos.
Andreea
Sursa: http://artageneratia21.wordpress.com/2012/12/09/am-fost-la-festivalul-tarkovski/
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu