expoziţii — 06 December 2012
Sursa: http://www.danap.ro/sacrificiul-lui-tarkovski-in-viziunea-laylei-alexander/
Am
cunoscut-o ieri pe Layla Alexander-Garrett, o femeie blondă, înaltă,
frumoasă cândva. Plină de vioiciune şi drag de a povesti. Rusoaică de
origine, a studiat istoria filmului la Stockholm, iar acum e cetăţean
britanic.
Pe durata filmărilor pentru Sacrificiul,
Layla a fost traducătoare de platou, secretară, om bun la toate. Andrei
Tarkovski avea încredere într-un singur om, Layla, cea care ştia să-i
suporte toanele, îi înţelegea nemulţumirile şi îl ajuta, după puterile
ei, în căutările artistice dificile.
Fotografiile făcute de ea pe platou, în
timpul filmărilor, repetiţiilor sau în scurtele răstimpuri de relaxare
între două cadre-secvenţe alcătuiesc o cronică fotografică cu valoare
istorică. Un making-of al Sacrificiului lui Tarkovski.
“Cel mai important lucru, indiferent
ce s-ar întâmpla, este să nu ieşiţi din caracterul personajului! Şi de
asemeni, fiecare să rămână la locul lui, altfel riscaţi să ieşiţi din
cadru, întrucât camera se mişcă încontinuu!” spunea regizorul rus, obsedat de pregătiri şi repetiţii, cramponat cu încăpăţânare de fiecare detaliu dintr-un cadru anume.
Dacă nu ajungea la un consens asupra
compoziţiei unui cadru cu Sven Nykvist – directorul de imagine
“împrumutat” de la Ingmar Bergman pentru filmul Sacrificiul – Tarkovski întrerupea filmarea. Dacă sticla de şampanie pe care regizorul obişnuia să o spargă la botezul unei noi scene nu se spărgea (din întâmplare), întrerupea filmarea.
Eventual renunţa la locul “de rău augur” şi căuta altul. Dacă pe
platoul de filmare îşi făcea apariţia un cal sau un câine de pripas,
Tarkovski, mare iubitor de animale, întrerupea filmarea… pentru a răsfăţa patrupedul minute în şir.
“Celebra secvenţă a incendiului nu putea avea duble. Casa fusese construită special, timp de 4 luni”, spune Layla. “Filmarea
a fost pregătită cu multă minuţiozitate. Tarkovski a avut un
presentiment, ceva nu o să funcţioneze. Şi aşa s-a întâmplat. Filmarea a
eşuat. Dar casa arsese din temelii. Muncitorilor le-a luat doar patru
zile să o construiască la loc, presaţi de regizor. Tarkovski a adăugat
încă o şină de traveling pentru a doua filmare. Secvenţa incendiului este cea mai lungă din istoria cinematografiei.”
Layla povesteşte despre cele 4 planuri de interpretare a filmului Sacrificiul
sau despre visele nocturne ale lui Tarkovski - care erau incluse
ulterior ca scene noi în script -, cu aceeaşi dezinvoltură cu care
relatează amănunte anecdotice, unele picante, din timpul filmărilor.
“La început, Sven Nykvist era foarte contrariat pentru că regizorul obişnuia să studieze cadrul prin obiectiv, povesteşte Layla. “Ce faci, îmi iei munca? Asta-i treaba mea!” se ofensase Sven, “Tarkovski l-a liniştit, explicându-i: Nu pot vedea lumea filmului meu până când nu văd cadrul cinematografic prin obiectiv.”
“Povestea insulei Gotland este extraordinară”, îşi aminteşte Layla. “Tarkovski
descoperise locul ăsta de filmare, pe o insulă (Gotlandia) care
aparţine Suediei, dar este foarte aproape de Rusia. Andrei era
îndrăgostit de peisaj, de rezervaţia de păsări de acolo, ţinea să filmăm
în locul respectiv, dar suedezii se opuneau pentru că-l considerau pe
Tarkovski un sadic. Erau speriaţi că le va distruge rezervaţia, va ucide
păsările, aşa cum dăduse foc bisericii din Andrei Riubliov.”
Layla Alexander ar tot povesti despre
Tarkovski. Întâlnirea cu el i-a marcat felul de a înţelege arta filmului
şi traiectoria profesională, personală.
Expoziţia prezintă doar câteva dintre fotografiile (reproduceri la rezoluţie foarte bună) făcute în timpul filmărilor la Sacrificiul. Restul au încăput în cartea “A Photographic Chronicle of The Making of The Sacrifice”, semnată Layla Alexander-Garrett.
Despre expoziţie, şi altfel…
N-am reuşit să înţeleg de ce Zilele Tarkovski
au fost atât de slab mediatizate. Pe site-ul MŢR nu există niciun
program oficial al evenimentelor, iar cele câteva surse online care au
postat referinţe despre Zilele Culturii Ruse în România se
contraziceau în privinţa orelor de difuzare ale filmelor, expoziţiilor,
simpozioanelor. Şi organizarea a lăsat de dorit. Am ajuns la sala
Acvariu a MŢR cu puţin înainte de ora 14.00 când trebuia să înceapă
vernisajul expoziţiei. Se strânsese deja lumea, fotografii stăteau cu
aparatele pregătite, studenţii de la UNATC fremătau nerăbdători,
rusofonii schimbau impresii în limba lui Gorki. Un bărbat, probabil mai
grăbit, a avut inspiraţia să întrebe pe cineva de-al casei ce se
întâmplă. Ni s-a răspuns că vernisajul începe la 15.00. Ce, nu ştiaţi? A scris doamna Dulgheru pe blogul dânsei,
ne-a replicat o doamnă, altfel binevoitoare, presupunând că ştim cu
toţii cine este doamna Dulgheru. Într-un final, invitaţii şi-au făcut
apariţia în grabă pe la 14.30, discursurile şi traducerile au început
peste încă zece minute. Şi tot ce a urmat a fost privat de vreun aer
festiv sau intim-admirativ datorită vânzolelii şi a zgomotelor de fond
generale. O echipă de muncitori căra, cu icnete, piese grele de mobilier
prin sala Acvariu, printre vizitatorii expoziţiei. Alţi angajaţi ai MŢR
rupeau cu hârşt! afişe vechi de pe uşi şi lipeau altele noi.
Amatorii de cărţi urcau la Cărtureşti şi discutau cu librarii, în gura
mare… O nebunie!
Mulţumesc, Layla pentru prezentarea frumoasă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu